Un avion FlyDubai a pierdut aproximativ 5.300 de metri altitudine în doar două minute, potrivit datelor Flightradar24, după ce copilotul l-ar fi înjunghiat pe comandant în cockpit, la bordul cursei FZ 1073 de la Dubai spre Tel Aviv.
Datele arată o coborâre bruscă, urmată de o urcare și apoi de o nouă pierdere de altitudine, la aproximativ două ore după decolarea de miercuri dimineață.
Potrivit oficialilor israelieni, membri ai echipajului și pasageri au pătruns în cabina de pilotaj și l-au imobilizat pe copilot, iar o a doua echipă de piloți FlyDubai aflată la bord a preluat controlul aeronavei și a aterizat de urgență la Tabuk, în Arabia Saudită.
Compania a anunțat suspendarea temporară a tuturor zborurilor către și dinspre Israel pe durata investigațiilor, iar toți pasagerii au ajuns ulterior în siguranță la Tel Aviv, după ce au fost trimise aeronave de înlocuire.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a numit „erou” pe comandantul indian Smit Machchhar, spunând că acesta a ripostat deși fusese înjunghiat, a deschis ușa cockpitului și a salvat viețile a 174 de persoane, iar ambasada Indiei în Arabia Saudită a transmis că pilotul este internat și în stare stabilă.
Sursa: Redacția criticii.net




